Urme pe nisip

Se spune că, odată, un om mergea printr-un deșert. Nu mai putea de oboseală; nu mâncase nimic de mai multe zile, apă nu mai avea, iar soarele puternic îl topea cu razele sale de foc. În afară de întinderea nesfârșită de nisip dogoritor, nu se vedeau decât urmele omului, urmele pașilor săi.

Deodată însă, omul a observat că alături de el au apărut și alte urme, ca și când mai era cineva, o persoană ce mergea odată cu ea și ale cărei urme le putea vedea alături de ale sale. Speriat, a strigat:

- De ce sunt patru urme pe nisip, când eu sunt singur? Cine ești și de ce nu te văd?

Dar o voce i-a răspuns:

- Sunt Dumnezeu! Nu ești singur, fiindcă Eu merg alături de tine. Astfel, vei fi ocrotit de orice rău și vei ajunge cu bine la capăt!

Omul a căzut în genunchi și i-a mulțumit Domnului că S-a îndurat de el, după care și-a continuat drumul, convins că acum v-a reuși. Și a mers, a mers, până când într-un final a simțit că nu mai poate face un pas măcar. Căzut în genuchi a privit în spate si... ce i-a fost dat să vadă? Pe nisip, nu se vedeau decât urmele pașilor săi.

- Doamne, a spus omul îndurerat, de ce m-ai părăsit, de ce nu sunt decât două urme în nisip?

Dar aceeași voce i-a răspuns cu blândețe:

- Pentru că, până acum, Eu te-am dus în brațe.

Deodată, omul nostru a simțit ceva rece și a deschis ochii. Visase. Toropit de oboseală, încins de lumina soarelui, căzuse în nisip, ajuns la capătul puterilor. Dar, în timpul somnului fusese găsit de o caravană. Câțiva negustori îl ridicaseră și îl stropiră cu apă. Atunci când a simțit apa rece pe față s-a trezit, amintindu-și de visul său.

- Binecuvântat să fie Domnul! - a strigat omul. Cum m-ați găsit?

- Am vazut niște urme în nisip și ne-am dat seama că cineva s-a rătăcit. Erau într-adevăr urmele tale.

- Voi credeți că urmele mele v-au adus aici? Nu, Dumnezeu, care S-a îndurat de suferința mea, El v-a călăuzit pașii spre mine, altfel aș fi murit.

Sunt unii oameni care nu văd că Dumnezeu se îngrijește de ei. Nu văd că Domnul, din iubire, caută mereu să îi ajute. ei uită de cele sfinte și de Dumnezeu, dar Dumnezeu nu uită niciodată de ei. Ferice de aceia care văd că toate - sănătatea, puterea de muncă, fericirea țin de Dumnezeu și că doar prin puterea Lui suntem mântuiți. Ferice de aceia care au mereu încredere în ajutorul Domnului.

(fragment din L. Magdan, ”Cele mai frumoase pilde și povestiri creștin-ortodoxe”, Editura Aramis, București)